#6 Pașii următori

Ați parcurs pașii de bază în direcția criptării e-mailului cu GnuPG, luând măsuri împotriva supravegherii în masă. Vă felicităm! Următorii pași vă permit să obțineți cât mai mult de pe urma efortului depus azi.

Alăturați-vă mișcării

Ați făcut un pas mare spre confidențialitatea pe Internet. Dar nu este destul ca fiecare să acționeze separat. Pentru a opri supravegherea în masă, trebuie să construim o mișcare pentru autonomia și libertatea tuturor utilizatorilor de calculatoare. Alăturați-vă comunității Fundației pentru Software Liber ca să întâlniți oameni cu principii asemănătoare și să munciți împreună pentru schimbare:


Urmăriți-ne pe serviciile de microblogging pentru actualizări zilnice:

GNU Social | Pump.io | Twitter

Citiți de ce GNU Social și Pump.io sunt mai bune decât Twitter.

Convingeți-vă prietenii să se implice

Acesta este cel mai mare lucru pe care îl puteți face pentru a promova criptarea e-mailului.

Înainte să închideți acest ghid, folosiți pagina noastră de distribuție ca să compuneți un mesaj către câțiva prieteni și să-i rugați să vi se alăture la folosirea e-mailului criptat. Nu uitați să includeți ID-ul cheii publice GnuPG a dumneavoastră pentru ca ei să vă poată descărca ușor cheia.

Este grozav și să vă adăugați amprenta cheii publice la semnătura e-mailului pentru ca oamenii cu care corespondați să știe că acceptați e-mailuri criptate.

Vă recomandăm chiar să mergeți un pas mai departe și să o adăugați la profilurile dumneavoastră de pe rețele sociale, bloguri, site web sau carte de vizită. (La Fundația pentru Software Liber, ni le punem pe pagina angajaților.) Trebuie să aducem cultura noastră la un punct în care să simțim că ceva lipsește atunci când vedem o adresă de e-mail fără o amprentă de cheie publică.

Protejați și alte aspecte ale vieții dumneavoastră digitale

Aflați despre tehnologii rezistente la supraveghere pentru mesagerie instant, stocare pe disc, distribuție pe Internet și altele la Pachetul de Confidențialitate al Registrului de Software Liber și prism-break.org.

Dacă folosiți Windows, Mac OS sau alt sistem de operare privat, vă recomandăm să treceți la un sistem de operare format din software liber ca GNU/Linux. Aceasta va îngreuna mult accesul atacatorilor la calculatorul dumneavoastră prin uși din dos (back doors). Studiați versiunile de GNU/Linux recomandate de Fundația pentru Software Liber.

Îmbunătățiți uneltele de autoapărare pe e-mail

Trimiteți păreri și sugerați îmbunătățiri pentru acest ghid. Primim cu bucurie traduceri, dar vă rugăm să ne contactați la campaigns@fsf.org înainte de a începe, ca să vă putem pune în contact cu alți traducători în limba dumneavoastră.

Dacă vă place să programați, puteți contribui cu cod la GnuPG sau la Enigmail.

Dacă doriți să faceți un efort suplimentar, susțineți Fundația pentru Software Liber ca să putem promova Autoapărarea pe e-mail cât mai puternic și să facem alte unelte ca ea.

Donație Înscrieți-vă acum